Pieton care traversa printr-un loc nepermis, lovit de o ambulanță, în Capitală! Şoferul avea o alcoolemie de 0,23 mg / SABIF anunță verificări

Pieton care traversa printr-un loc nepermis, lovit de o ambulanță, în Capitală! Şoferul avea o alcoolemie de 0,23 mg / SABIF anunță verificări
Fiul unui primar din Timiș a dat cu mașina peste o fată de 13 ani și apoi a fugit de la locul accidentului! / Sursa foto: Facebook
Publicat: 06/06/2024, 09:53
Actualizat: 06/06/2024, 10:20

Un pieton care traversa neregulamentar pe Calea Dorobanţi a fost accidentat de o ambulanţă care se deplasa fără a avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. Șoferul avea o alcoolemie de 0,23 mg/l.

În seara zilei de 5 iunie, în jurul orei 22:00, Brigada Rutieră a fost alertată prin apelul de urgență 112 cu privire la un accident de circulație produs pe Calea Dorobanți din București.

În accident a fost a implicată o ambulanță a Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABIF), condusă de un șofer în vârstă de 50 de ani. Ambulanța se deplasa dinspre Șoseaua Ștefan cel Mare către Piața Dorobanți fără a avea pornite semnalele acustice și luminoase, informează Brigada Rutieră.

Șoferul avea o alcoolemie de 0,23 mg/l

În aceste condiții, vehiculul a surprins și accidentat un pieton de 47 de ani, care traversa strada printr-un loc nepermis și fără să se asigure.

Pietonul a suferit răni și a fost transportat de urgență la Spitalul Floreasca pentru îngrijiri medicale.

Șoferul ambulanței a fost supus unui test cu aparatul alcooltest, care a indicat un rezultat de 0.23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la sediul Institutului Național de Medicină Legală (INML) pentru prelevarea de mostre biologice.

Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele în care s-a produs accidentul.

SABIS: Ambulanțierul a întârziat la programul de lucru cu jumătate de oră

Comisia de disciplină a Serviciului de Ambulanță București –Ilfov (SABIF) a declanșat, joi, cercetarea disciplinară în cazul ambulanțierului care a provocat un accident seara trecută, în timp ce se deplasa, în misiune, cu o ambulanță de transport neasistat, confom unui comunicat de presă al SABIF.

Este vorba despre un ambulanțier care s-a prezentat la serviciu în seara zilei de 05.06.a.c. și, în timpul unei misiuni, a lovit ușor o persoană fără adăpost din București, care traversa neregulamentar strada.

Organele de specialitate ale Poliției au constatat că acest conducător auto consumase băuturi alcoolice, având o alcoolemie de 0,23%.

Comisia de disciplină va analiza acest caz și activitatea revizorului SABIF, din tura respectivă, care nu a respectat procedura existentă în ceea ce privește testarea șoferilor, cu alcooltestul, la înscrierea în programul de lucru.

Precizăm că, la SABIF există procedură operațională privind testarea cu alcooltestul pentru toți conducătorii auto la înscrierea în program.

În seara zilei de 5 iunie a.c. ambulanțierul în cauză a întârziat la programul de lucru cu jumătate de oră, fapt menționat și pe foaia de parcurs.

Din cauza faptului că existau cazuri în așteptare, revizorul a urgentat intrarea în programul de lucru fără a respecta procedura, respectiv fără a efectua testarea cu alcooltestul, în cazul prezentat.

Cei doi colegi vor suporta consecințele legale pentru faptele lor. La SABIF avem toleranță 0 pentru cei care încalcă voit conduita profesională. Este inadmisibil consumul de alcool, dar și neaplicarea procedurilor pe care noi le avem și pentru care organizăm sesiuni de instruire permanente. Este de notorietate nevoia stringentă de personal suplimentar în cadrul serviciului, având în vedere deficitul de personal cu care ne confruntăm de ani de zile, însă avem proceduri clare care nu pot fi încălcate, indiferent de situație”, a spus dr. Alis Grasu, manager SABIF.

Persoana fără adăpost care a fost lovită de ambulanță a fost transportată imediat la Spitalul de Urgență Floreasca și se află în stare bună, externată, în afara oricărui pericol, conform sursei citate.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal